Seva de mesteacăn, ultima modă în materie de băuturi naturale, e adusă în România din Ucraina și exportată în toată Europa Seva de mesteacăn, ultima modă în materie de băuturi naturale, e adusă în România din Ucraina și exportată în toată Europa
Seva de mesteacăn este un produs importat, adus din Ucraina, întrucât în România, nu avem păduri de unde putem extrage suficientă sevă. Seva de... Seva de mesteacăn, ultima modă în materie de băuturi naturale, e adusă în România din Ucraina și exportată în toată Europa

Seva de mesteacăn este un produs importat, adus din Ucraina, întrucât în România, nu avem păduri de unde putem extrage suficientă sevă. Seva de mesteacăn este apa distilată extrasă de arbore din sol și amestecată cu minerale și vitamine. Din combinarea acestor elemente, rezultă una dintre cele mai bogate surse de nutrienți produse de natură, seva de mesteacăn, conform lui Sorin Scalschi, primul importator al produsului în țara noastră.

Acest produs a fost adus pentru prima dată în România, de către Sorin Scalschi, un ieșean care după ce a aflat de proprietățile miraculoase ale acestei băuturi de pe internet și din cărți și-a dorit să o aducă în România și să o facă cunoscută.

Un ieșean a fost primul care a adus-o pe piață

“Este al doilea an de când aduc sevă de mesteacăn în România. Am adus pentru prima dată acest produs pe piața din România. Am citit pe internet despre efectele benefice ale consumului de sevă de mesteacăn și m-am gândit că, ar fi bine ca și românii să aibă acces la acest produs”, a povestit pentru Super-Hrana.ro Sorin Scalschi.

DSCN5304

Sorin Scalschi

Seva, importată din Ucraina

Deși și-ar dori să extragă seva în România, operațiunea este destul de dificilă, deoarece la noi în țară nu există o suprafață concentrată cu mesteceni, de unde ar putea obține întreaga cantitate de sevă de care are nevoie.

“La noi sunt mesteceni, dar nu suficienți. Sunt foarte rari. În Ucraina sunt câteva sute de hectare compacte. Aici ar trebui să alergi după ei dintr-o parte în alta pe când dacă sunt concentrați este mai simplu, sunt oamenii care timp de o lună pe an, cât se colectează seva, se ocupă doar cu asta. Seva de mesteacăn este colectată de o firmă din Carpații din Ucraina, tot acolo se îmbuteliază și noi o importăm. Seva este certificată ca produs bio de o firmă elvețiană, deci calitatea este incontestabilă”, a explicat Sorin Scalschi.

Un produs din ce în ce mai solicitat

Dacă la început oamenii nu îi cunoșteau proprietățile, seva de mesteacăn a început să fie din ce în ce mai căutată pe piața românească. “Încă de când am adus-o în România, eu consum în mod regulat această sevă și pot spune că, de-a lungul timpului m-a ferit de multe afecțiuni. Neavând probleme de sănătate nu pot spune că mi-a rezolvat anumite afecțiuni, dar eu cred că mi-a protejat organismul de boli. Cei care suferă de anumite afecțiuni sunt foarte mulțumiți de seva de mesteacăn, sunt deja la a treia, a patra cură și ne sună dacă mai avem, dacă le mai putem trimite. Semn că, seva de mesteacăn ajută organismul”, a vorbit Sorin Scalschi, despre succesul pe care îl are cu acest produs.

Seva de mesteacăn este importată din Ucraina

Seva de mesteacăn este importată din Ucraina

Seva se colectează primăvara

Seva de mesteacăn se colectează în primăvară, în lunile martie-aprilie, când natura începe să renască.
“În această perioadă copacul absoarbe din pământ apă și elementele nutritive și pornește în vegetație. Tot atunci începe să se formeze și seva, care doar în această perioadă are proprietăți maxime. Dacă nu se colectează în perioada optimă, seva devine tulbure și nu mai este bună pentru consum, deoarece nu mai are aceleași proprietăți pentru sănătate. După ce este extrasă din copac, seva se pasteurizează, se ambalează și se videază. Prin acest procedeu se păstrează toate componentele esențiale din sevă. Astfel ambalată, seva se poate păstrat 1-2 ani fără nici o problemă”, a declarat pentru Super-Hrana.ro ieșeanul.

Gust ușor dulceag

Seva recoltată doar primăvara din trunchiul arborelui de mesteacăn, este un lichid foarte limpede, incolor, şi are un gust uşor dulceag. Seva arborelui de mesteacăn conține puține zaharuri naturale, mai precis xilitol, care nu îngrașă, dar și valoroase proteine, vitamine, minerale și enzime sănătoase.

“Are un gust foarte plăcut, nu este amară, se bea ușor și nu are nevoie de nici un adaos de zahăr. Seva are în componența ei un conținut ridicat de xilitol, element ce se găsește și în siropul de arțar, doar că, la sevă concentrația este mai mică. Gustul este puțin dulceag, lichidul trebuie să fie foarte limpede, dacă este sevă pură, fără adaos de lămâie sau alte sucuri de fructe”, a mai explicat explicat Sorin Scalschi.

Se găsește la magazinele naturiste din țară

Seva de mesteacăn importată de societatea Bio-Terra Energy ajunge în toată țara și nu numai. Compania exportă băutura naturală și în restul Europei. Lunar, în România este importată o cantitate de aproximativ 15.000 de litri.

“După ce a cucerit România seva de mesteacăn a început să fie la mare căutare și în străinătate. Astăzi seva importată de noi ajunge în Anglia, Austria și în Germania. Acum suntem în tratative pentru o comandă în Irlanda. Primim solicitări din diverse țării, iar cei interesați testează piață să vadă cum merge. În România, seva de mesteacăn poate fi găsită la magazinele naturiste”, a declarat pentru Super-Hrana.ro, Sorin Scalschi.

IMG_5319

Seva poate fi cumpărată din magazinele naturiste

Prețul producătorului, 15 lei litrul

Seva de mesteacăn comercializată de cei de la Bio-Terra Energy se vinde în diverse variante, de la seva de mesteacăn pură, până la sevă de mesteacăn cu infuzie de mentă. Prețurile pleacă, de la poarta societății, de la 15 lei litru, indiferent de variantă.