Hrana ca stil de viațăSpecialVegetarian și vegan

Fostă adeptă raw vegan: „Regimul era să mă omoare”

Sau despre cum nevoia de a mânca sănătos se poate transforma într-o obsesie, cu rezultate din cele mai periculoase. Jordan Younger, o bloggeriță devenită celebră printre vegani și nu numai a hotărât să o rupă cu acest stil de viață și să-și povestească peripețiile în volumul „Breaking Vegan”.

„Suntem ceea ce mâncăm”, se putea citi până nu demult pe blogul ei The Blonde Vegan (rebotezat acum în The Balanced Blonde) „Îmi trăiam viața în funcție de ceea ce puteam să mănânc”, spune Jordan Younger. Și nu doar că refuza să mănânce mâncăruri procesate sau gata preparate, dar toate trebuiau să fie bio, fără gluten, fără pește, fără carne.

Un regim compus aproape exclusiv din legume și fructe, care era cât pe ce s-o omoare, încetul cu încetul.

„Începuse să-mi cadă părul, pielea devenea portocalie și nu mă mai simțeam deloc bine”. Îngrijorată pentru sănătatea a început să se informeze mai mult și astfel a aflat despre ortorexie.

Ce este ortorexia?

Se vorbește deja de câțiva ani despre ortorexie, o tulburare alimentară care ar fi la fel de gravă ca și bulimia și anorexia. Termenul a fost introdus de dr. Steven Bratman, care definește ortorexia ca fiind un „fanatism al mâncatului sănătos”, ce are trăsături comune (fragilitatea emoțională și tendințele auto-punitive) cu anorexia.

Dar, precizează Bratman, „dorința de a mânca sănătos devine ortorexie doar atunci când sunt depășite anumite limite iar entuziasmul se transformă în fanatism”

Jordan Younger a aflat pe propria piele că fanatismul există

Se pare că nu i-a fost ușor bloggeriței să renunțe la stilul de viață care o făcuse celebră. A decis totuși că sănătatea primează și că „fericirea mea este mai importantă decât sănătatea mea”. Așa că a decis să renunțe la regimul vegan, anunțându-și decizia într-un text pe blog intitulat „Why I’m Transitioning Away from Veganism”.

Articolul a devenit viral, iar urmările nu au fost toate plăcute. A pierdut imediat 1.000 de cititori și a primit chiar și amenințări cu moartea.

„Cred că «-ismele», cel puțin din punct de vedere alimentar, sunt foarte, foarte periculoase”, declară acum Jordan Younger. „Iar eu sunt un exemplu numai bun pentru a ilustra această stare de lucruri”.

Foto: today.com

1 comentariu

  1. Ca in orice ” dreapta socoteala” sau ” calea de mijloc” trebuie sa caracterizeze .( comportament al ortodoxiei )

Comentariile sunt închise.